Titlul: Cele mai frumoase povești japoneze pentru copii
Autor: Florence Sakade
Ilustrații: Yoshisuke Kurosaki
Editura: Humanitas
Nr. pagini: 118
Disponibilă: Aici
PREZENTARE
„A fost odată ca niciodată” este formula magică ce deschide calea către o lume plină de minunății: spiriduși jucăuși cu nasul de-un cot, statui umblătoare, maimuțe vorbitoare, zâne-vrăbiuțe, prințese curajoase și un băiețel nu mai mare decât un deget. Aceștia sunt numai câțiva dintre eroii celor mai frumoase și îndrăgite povești pentru copii, culese din folclorul Țării Soarelui-Răsare și transmise din generație în generație până în zilele noastre. Pline de farmec și de tâlcuri ascunse, aceste istorisiri vorbesc despre cele mai de preț virtuți ale oamenilor - cinstea, bunătatea, cutezanța -, iar superbele ilustrații care le însoțesc dau viață și strălucire lumilor fără seamăn din paginile cărții.
RECENZIE
O carte pentru copii, dar și pentru adulții cu suflet de copil. Ne sunt prezentate diferite povești, fiecare având un lucru în comun formula de început: „a fost odată ca niciodată”. Pe lângă aceste poveștii absolut minunate avem parte și de ilustrații care ne iau privirea.
„-Am primit ce-am meritat pentru că am fost invidios. N-o să-mi mai lungesc niciodată nasul până în vale!”
Fiecare poveste ne prezintă un personaj rău și unul bun, fiecare poveste are ceva aparte și magic. Bunătatea predomină în toate povestirile.
O carte despre bunătate, cinste, iubire, o carte care te învață să oferi fără să aștepți ceva în schimb. O carte în care bunătatea este lecția de bază.
„-Ai o inimă mare, domnule Iepure, spuse el. Dar n-ar trebui să faci niciodată ceva care să-ți pună viața în primejdie. Pentru că ai dovedit că ești cel mai bun la suflet dintre prietenii tăi, te voi lua cu mine, să locuim împreună.”
Această antologie nu este o simplă carte ci în ea găsim diferite lecții care ne învață cum să ne purtăm și cum să procedăm în unele situații.
„-Făgăduiesc să nu mai fiu niciodată rea sau lacomă!
Și chiar păru că și-a învățat lecția, pentru că, după această întâmplare, deveni foarte bună și mereu îl ajuta pe țăran să hrănească păsările care veneau în grădină.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu