Titlul: Întoarce-te la mine (volumul 2)
Autor: Simona Lungu
Editura: Bookzone
Nr. pagini: 269
Disponibilă: Aici
PREZENTARE
În vremuri de răstriște, sufletul unui om este greu încercat și lupta pentru supraviețuire devine acerbă.
Cu o forță necunoscută, izvorâtă din adâncul sufletului, nu-ți rămâne decât să depășești obstacolele fiecărei zi, sperând într-un viitor care să alunge norii negri abătuți asupra ta.
Poate iubirea să străpungă așchiile necruțătorului război, să umple goliciunea lăsată în urma sa și să sfideze timpul pierdut?
„-Promite-mi că te vei întoarce la mine!
Știu că este un om de cuvânt, iar o promisiune dată cuiva îl va convinge să facă orice pentru a o îndeplini. Doar așa voi ști că va lupta să supraviețuiască și nu se va lăsa dărmat de nimeni și nimic. Scopul nostru este de a dăinui acestor ani nenorociți, atât pentru noi, cât și pentru copii.”
RECENZIE
Primul volum mi-a plăcut maxim, nici nu pot spune în cuvinte ce am simțit atunci când l-am citit. Cel de-al doilea și mai mult, am trăit intens alături de personaje, în special alături de Ana. Dacă în primul volum am întâlnit-o ca o fire inocentă, timidă, puțin fricoasă, acum partea a doua am întâlnit o Ana diferită, o femeie puternică, curajoasă, matură, gata de orice sacrificiu doar să își țină familia aproape și în siguranță.
După ce am citit volumul 1, recunosc că am început imediat volumul 2 deoarece doream să descopăr și mai mult povestea dintre cei doi și în special dacă vor avea parte de un final fericit.
„Îndes fotografiile în buzunarele paltonului și arunc o ultimă privire locului care m-a marcat și maturizat. Aici am învățat să prețuiesc fiecare clipă și persoană din viața mea, să iubesc și să lupt cu adevărat pentru ceea ce vreau. Simt că n-o să mă mai întorc vreodată și oftez, înainte de a stinge lumina pentru ultima dată. Îi arăt locul prin care putem ieși neobservați și mă lasă să-l aștept într-un loc întunecat, ținându-mi strâns băiatul în brațe.”
În volumul doi din „Întoarce-te la mine” avem prezentate destinele lui Friedrich și Ana până la bătrânețe. Deși Friedrich apare mai mult ca personaj secundar în acest volum, vom vedea cum este nevoit să plece la datorie și să lupte. Pe când Ana se mută cu prietena sa într-un nou sat și începe o nouă viață. O viață care aduce cu ea în fiecare zi o nouă luptă pentru supraviețuire.
Eroina noastră face tot posibilul să ofere o masă copiilor săi chiar dacă vremurile erau extrem de grele.
„Draga mea, Ana, atât de tânără și curajoasă! Știi că datorită ție am trecut cu bine peste toate greutățile, nu? Aș fi cedat, nu m-aș fi trezit dimineața, dornică de a face tot ce îmi stă în putere pentru a completa munca ta. Prin felul tău de-a fi m-ai inspirat să lupt și să mă întreb deseori de unde găsești atâta forță în trupul ăsta micuț și firav. Apoi mi-am dat seama că ai preluat rolul de mamă și trebuia să faci orice pentru ca cei dependenți de tine să trăiască. Te-ai înjosit, ai negociat, furat, vândut lucrurile care aparțineau inimii tale, ai mers prin frig și soare la muncă și multe altele, doar pentru noi! Ziua pari sigură pe tine, pentru a ne încuraja, dar nu mă păcălești, Ana! Ți-am auzit plânsetele, rugăciunile și numele său în somn. Trebuia să te îmbrățișez mai des, dar simțeam aceeași deznădejde. Te-ai dovedit mai puternică decât mine, iar asta n-o s-o uit niciodată, draga mea prietenă și soră! Sper ca în această viață să fim răsplătite cu alte momente de fericire alături de sufletele noastre pereche și atunci când ne vom revedea să fim cu adevărat împlinite!”
Citind cartea veți vedea ce a trebuit să îndure o femeie și cum a fost nevoită să se descurce pe timp de război. Dacă Friedrich se va întoarce acasă din război vă las pe voi să descoperiți.
„Întoarce-te la mine” este o carte care te ține cu sufletul la gură de la prima pagină, o carte care te faci să gândești la câte au avut de îndurat strămoși noștri pe timpul războiului. O carte în care suferința este întâlnită la fiecare pas.
Dragă cititorului îți recomand cu toată inima această serie. Merită citită!
Așteptam de ceva timp să citesc recenzia la această carte. Am citit aseară prima parte, e minunată. Felicitări! Aștept să citesc cât mai multe cărți recomandate de dvs!
RăspundețiȘtergereMi-au placut foarte mult! Am recomandat aceste volume!
RăspundețiȘtergereCe cuvinte; o recenzie foarte frumoasă.Să ştii că m-ai convins să o citesc.
RăspundețiȘtergereLisac Bia